de ce nu traim noi intr-un castel de nisip, printeso ?

stateam pe holul caminului, beam o bere singur pe holul gol si priveam catre partea opusa a lui. cate usi ! si cati oameni dupa usile alea, cate idei. si-i doar un etaj. mai sus sunt si altele. si ma gandesc ca, in afara de asta, mai sunt si alte camine, doar aici in regie, fiecare cu etajul, holul si usile lui. si ma gandeam cat de irelevante sunt bataile inimii noastre in musuroiul asta plin de suflete, pe bune.

pe bune ca daca schimbi magistrala la unirii in timpul orei de varf intrii intr-o depresie crancena cand iti imaginezi cat de neinsemnat esti. atatea freze,blugi, pierce-uri, tatuaje, zambete, barbi, rochii, geci de piele...fiecare cu povestea lui sau a ei. si-mi imaginez cum unii schimba magistrala aia aproape zilnic.

poate ca s-au obisnuit cu indiferenta subterana, cu raceala care te izbeste mai tare atunci cand intrii decat atunci cand iesi de la metrou. 

si asta-i doar o fata a bucurestiului.

dar de fapt nu-i vina orasului. cladirile n-au de a face cu indiferenta. oamenii care locuiesc in ele si cei care le-au construit au.

va rog sa ma scuzati, din cand in cand ma mai trezesc buimac, printre fete pline de riduri, mustati ciudate,sarme helix,conversi,shaorme si parfum scump si ma intreb....

"unde pula mea e cortul meu ? unde-i marea ? unde-i soarele ?" ( ca tot ne-a parasit vreo luna)

si stiti care-i raspunsul ?

"atentie se-nchid usile"