in dimineata asta creierul (dar nu si sufletul) meu a avut cea mai frumoasa noapte din viata lui

Tot ce-mi amintesc e ca eram cu ea, tipa pe care o iubesc de aproape jumate de deceniu. Tipa care m-a refuzat de cateva zeci (sute, mai probabil) de ori. Nu stiu cum se facea ca eram amandoi intr-o camera, vorbeam, desi ea nu mai vorbeste cu mine de cateva zile bune. Ne certam, nu mai stiu ce-i ziceam, nu mai stiu ce-mi zicea. Si cearta s-a transformat intr-o gluma. Iar ea a inceput sa rada. Iar gluma s-a transformat intr-o imbratisare ( era pentru a2-a oara cand ne imbratisam...prima oara s-a intamplat intr-o dimineata din luna lui marte )
Si radeam si ne imbratisam. Si ne iubeam, pe bune...eu,creierul meu si fanteziile sufletului meu. Un  ménage à trois idilic rupt din utopia unui romantic visator. La propriu visator.
Si ne sarutam, ne mangaiam, ne jucam unul in parul celuilalt
si..
*hai sa nu transformam postarea intr-una porno*
am continuat asa toata noaptea.
Stateam cu capul pe genunchii ei si o priveam cu ochii adormiti. Ii spuneam cat de fericit sunt si ce bine imi pare. 
[ Era pentru a2-a oara in viata cand ma aflam in pozitia asta. Se intampla acum cateva luni, cu o alta tipa, stateam intins pe picioarele ei, o priveam si ii povesteam...ce mult o plac, ce frumoasa e viata, ce frumoasa e ea...dar toata fantezia aia a durat doar o noapte si n-am stiut sa carpefuckingdiem noaptea aia pana in maduva oaselor. Si la cateva zile dupa noaptea aia m-am trezit cu insomnii. Ma enerva perna, voiam sa dorm pe genunchii ei. Era cea mai mare fantezie pe care o aveam. Si acum mai am remiscente si frustrari.] 
Si cum o admiram, ochii mei aprinsi incepeau sa se stinga precum jarul unui foc de tabara. Am mai clipit de cateva ori si am adormit. Ii mai simteam mainile cum se joaca prin parul meu. In cateva momente am inceput sa nu mai simt nimic si sa ma transpun in Dorinta lui Eminescu. Flori de tei cadeau peste noi, peste mine, randuri-randuri.
Si poate ca asta e raiul. Lipsa chinurilor si depresiilor vietii. Poate ca fara creier ne e mai usor sa iubim si sa fim fericiti. Poate ca e un dezavantaj faptul ca avem creier, o eroare a universului...ca maseaua de minte.

Si m-am trezit. Sub capul meu nu mai erau genunchii ei. Era perna mea. Si brusc am devenit credincios si am inceput sa plang si sa ma rog la toti sfintii sa nu fi fost totul doar un vis...
Si mi-a sunat telefonul. Era ea, androgina. I-am raspuns si am implorat-o sa-mi spuna ca n-a fost doar un vis. Si mi-a promis si mi-a jurat ca n-a fost doar un vis, Si toate lacrimile mele s-au transformat in zambete. Eram atat de fericit ca glanda mea pienala se zbatea. Se zbatea atat de tare ca mi-a trezit creierul. Am clipit de cateva ori si in momentele de luciditate vizuala am zarit un afis cu un avion atarnat de tavan. Eram in camera de camin, unde adormisem pe la ora 5 dimineata, dupa ce i-am trimis vamaioatei niste mesaje in care ii povesteam ce mult o plac. Bausem doar cateva beri si un cocktail Monaco.

Am iesit pe afara ca sa ma joc cu soarele. Ma plimbam pe strazile Fetestiului cand am zarit-o pe ea. Nu, nu pe androgina si nici pe vamaioata. Nici pe tipa din noaptea cand n-am putut sa carpefuckingdiem. Ci pe tipa aia care imi tulbura noptile de un an incoace. Tipa aia care m-a facut sa ma ridic in miez de noapte, sa iau un caiet si un pix si sa-i scriu 4 pagini despre cat de mult o iubesc.

Iar eu si creierul meu deja eram pe alte lungimi de unda. Nu ne mai intelegeam. Parca ne uram de moarte si ma tachina intr-adins. De fapt ma biciuiam singur cu secvente dureroase. Doamne, ce masochist sunt !

Bineinteles, intr-un final, dupa cateva momente de stat pe coate si privit peretii camerei de camin am inteles ca toata treaba cu androgina a fost doar un vis. Sunt foarte trist, stiu...
Am incercat sa resuscitez visul. Mi-am inchis ochii, m-am chinuit sa adorm si s-o visez iar.
Am adormit.

Dar am visat doar schingiuiri, bate in care erau infipte cuie, capete sparte, batai, tipete, muscaturi de caini, sange, otrava, moarte...

Si-mi dau seama de fapt ca doar eu, singur, cu creierul meu, am facut totul. Am ajuns in rai, am iubit, am plans, am ras, ne-am sarutat, ne-am imbratisat, am ajuns in iad, am murit, am inviat. Totul in cateva ore, de unul singur.

Iar acum ma gandesc in ce mod sa inchei. Orice. Postarea, viata, visul....daca astea ar fii ultimele mele cuvinte scrise, ce ar trebui sa scriu ?
Ar trebui sa va spun ca ma duc sa dorm, sa visez ceva frumos ?
Ar trebui sa citez din Shakespeare si sa intreb "what dreams may come ?"

Si totusi o parte din creierul meu vrea sa doarma, dar alta nu. Cine stie daca o s-o visez pe androgina sau alte schingiuiri ?
Sa ma mint, precum tipii de la the Beach Boys ? sa spun ca "god only knows" ?
Dar God is a concept by which we measure our pain. Sau cel putin asa crede John Lennon

Poate ca nu sunt inca pregatit sa dorm. Creierul meu e nehotarat..rau de tot...ma bombardeaza cu secvente din vama, apoi cu secvente din camera ei, apoi din camera mea, apoi dintr-o camera necunoscuta. In capul meu ruleaza un film format din cele mai bune secvente din lume, din rai de fapt. Dar e un film, foarte, foarte prost, pentru ca la fiecare cateva momente se rupe filmul...iar emisferele mele joaca in filme diferite. Iar eu nu pot sa tin pasul. Inca nu-i momentul sa dorm. Atunci cand o sa fie momentul sa dorm, creierul meu o s-o stie si o s-o faca. Pana atunci o sa incerc sa rulez filmul vietii...unul bun...format din cele mai proaste secvente.