Creierul meu

partea I
partea aII-a
partea aIII-a
partea aIV-a

Nu stiu, chiar nu stiu. Daca as stii n-as mai scrie.
Nici macar nu stiu ce nu stiu. Dar macar stiu ca nu stiu ceva.
De fapt ce-nseamna a stii ?
Ce inseamna a iubi ?
Ce inseamna a muri si ce inseamna a trai ? Si care-i diferenta ? Si eu spun ca nu-i; si tu poate zici ca e (sau poate invers). Degeaba, ca oricum ochii mei-s ai mei si-ai tai-s ai tai. N-ai ce-i face. N-am ce face. N-avem ce face. Ca daca aveam ce face, faceam ceva. Deaia nu facem nimic. Deaia scriu

Tot non-sensul asta `ncepe s-aiba sens. Incepe sa aiba pentru ca trebuie sa aiba.Pentru ca-l oblig eu sa aiba. Il oblig asa cum stiu eu mai bine. Prin lacrimi si disperare.
Pentru ca daca nu dai un sens non-sensului mori prost. De fapt...de murit, mori oricum. Si prost ramai oricum. Dar macar dai un sens non-sensului.Si nimicul e ceva cat timp nimicul asta inseamna ceva pentru tine.

Mi-s inchis dupa usa asta. Usa aia mare de tinichea, cu o incuietoare mica, minuscula...acea usa nenorocita, blestemata...dracu s-o ia
Sau poate c-am iesit ( evadat ? ) de unde eram inchis.
Cine stie ? eu nu stiu !
Si degeaba stie altcineva ca oricum nu-l cred.

Stiti ca frunza nu-i verde ? Stiinta o zice
Si viata-mi zice ca nici rosul ala de care aberam eu si care m-a adus aici ( dracu stie unde ) nu-i asa rosu pe cat sustineam eu ca e. De fapt e orice altceva, doar rosu nu-i.
Si parca-mi plac nuantele de verde .
Si parca prea-mi plac toate nuantele. Parca ar trebui sa-mi gasesc si eu o culoare si sa-mi pictez peretii incaperii asteia cu ea .
Dracu stie...nu stiu....stiu doar ca noaptea, inainte sa adorm, sau inainte sa mor ( niciodata nu stiu ce urmeaza sa fac ) ma gandesc la cum as putea sa va vorbesc despre o culoare pe care nu o stiti. Pe care n-o intelegeti. Pe care n-o vedeti. Doar eu o stiu, o inteleg si o vad. Oi fi nebun ?
De fapt peretii incaperii in care ma aflu acum sunt vopsiti in culoarea asta. V-as spune ce culoare e. Dar n-are nume. N-are nume de culoare. N-are culoare de culoare. Si-o vad doar cu ochii-nchisi. N-o vad cu ochii mintii. De fapt nici n-o vad. O simt. Pare greu de-nteles, nu ? Nici nu-i de-nteles. E de simtit.

M-am afundat prea mult in mistere si-ntrebari. In nuante de enigme. In prafuri de taine. M-am legat de maini si de picioare cu panze de paianjen mult prea vechi. Totul incercand sa raspund la o banala intrebare :
" - Ce faci ? De ce esti trist ? "

Sfarsitul partii a5-a