partea aII-a
partea aIII-a
ne dam pe tobogan;
un drum care nu duce nicaieri; ba chiar din cate stiu eu toboganele duc de obicei in jos.
Ma desprind de culori, de mine, intr-un fel de viata si ma intorc la usa. Acea usa la care am ciocanit, am strigat; acea usa care a incercat intr-un fel sa-mi spuna ceva. Acea usa nedeschisa. Dar nu si inchisa.
Nu mi-a trecut deloc prin cap sa incerc usa, sa vad daca se deschide.
Bineinteles, usa se deschide.
Usa se deschide si spatiul de dupa ea parca e mai mare decat cel de unde venisem. Un spatiu imens, plin cu tot felul de lucruri. Camera parca ma inghite. Din locul in care ma aflu acum vad un pian, o sticla de vin si vita de vie de pe eticheta; o camasa rosie, un buchet de flori albe , un inel de lemn, o veioza galbena, un stilou parker si o carte deschisa, Elevul Dima dintr-a saptea.
In alt loc al camerei observ o cusca inchisa cu un lacat; inauntrul ei un pumnal, doua cutite, un box, un castet, un lant, catuse, pietre, o sageata si un arc din crengi, un pachet de marlboro rosu lung, gatul unei sticle de vodka sparte si o potcoava-cica aduce noroc-. De o gratie a custii e agatata o foaie care zice : "Daca vrei pace in tara trebuie sa te pregatesti de razboi".
Printr-un gemulet mic, un tobogan de lumina ineaca o bucata de plumb, un glont.
Scotocesc prin camera si tot ce vad ma face sa ma gandesc la mine, la o alta viata a mea dintr-un trecut prea vechi. Un mini cooper de jucarie, de 43 de ori mai mic decat cel normal;un pansament- o rana; un derdelus;un dop de pluta; o doza de sprite; un caine stingher. Ici colo poze cu mine in care nu ma mai recunosc. Pasaje din viata mea pe care nu mi le mai amintesc. Franturi de realitate.Am frisoane, delirez; mi se intampla mereu cand simt parfumul asta, cand vad jucaria aia, cand imi amintesc fel de fel de intamplari din copilarie. Ma gandesc la faptul ca o sa traiesc mult mai mult decat atat si ca toate amintirile astea or sa fie si mai indepartate. Ma gandesc ce frisoane o sa am atunci si cum o sa delirez. Imi dau seama ca gandesc prea departe. Trebuie sa ma limitez la clipa de acum.
Clipa de acum poate ca nu-mi place; de fapt, sigur nu-mi place. Poate nici clipa imediat urmatoare nu-mi place. Poate ca nici clipa ce tocmai a trecut nu-mi place. Dar asta nu am de unde sa stiu din moment ce mi-am propus sa ma limitez la clipa de acum. Dar hai sa port o alta discutie cu mine; hai sa las deoparte discutiile ce tin de timp- m-am saturat de ele; hai sa ma gandesc la ceea ce imi provoaca neplacere - acum sau in trecut- nu asta conteaza; am stabilit ca las timpul deoparte.
Atunci cand am suparari ele provin din 2 cauze : eu sau restu. Acum frustrarea mea este cu atat mai grava pentru ca nu pot sa arat cu degetul vinovatul sau vinovatii cu aceeasi precizie cu care aveam impresia ca o faceam altadata.
Poate ca asa m-am nascut; sau poate ca asa am ajuns eu sa gandesc. Poate pentru ca aproape mereu cand trec printr-o perioada proasta recitesc pasajul asta . Nu stiu de ce, dar pana sa-mi scot mana din buzunar si sa indrept degetul spre cineva imi trece supararea. Uneori nu prea imi convine chestia asta; alteori da. Acum insa nu stiu daca momentul asta face parte din categoria uneori sau alteori.
Dar sa-mi las gandurile deoparte. Sa cercetez camera asta. Sa aflu daca acel colt al camerei este mai important decat celalalt; si daca da, de ce.
E inexplicabil cum ceva ce vad acum pentru prima data ma duce cu gandul la timpuri indepartate, la pamantul de odinioara, curat; la copaci inalti si la frunze mult mai verzi. E inexplicabil sau prea greu pentru mine de inteles.
Prin camera circula un aer vechi, greu, galben precum caietele noastre din clasa intai. Intr-o parte a podelei un scris sters : " trag o linie si-mi zic ca ar fi de cacat sa renunt la stilu` meu de viata, necontrolat". Pe podea, un burete. Banala metoda de a-ti curata pacatele.
O moara de vant.
Sa ma lupt cu ea?
Si totusi ce vreau ? De ce sunt asa si nu sunt altfel si de ce fac acum chestia asta si nu alta chestie ? De ce cand unii dorm eu incep sa gandesc, sa cuget, sa scriu, sa ma caut pe mine printre atatea fete, prin fel si fel de metode ? De ce atunci cand altii mor eu inca mai respir ? Cand am de gand sa iau lucrurile in serios si mai ales pe mine ? Cand am de gand sa fac o oarecare ordine in viata mea pe care sa o si mentin ? De ce sunt atat de serios cand vine vorba de banalitatea asta de viata si de ce am impresia ca prezentul e ceva trecator ?
De ce atunci cand ma contrazic singur aproape ca ma iau la bataie ? Faza e ca fericirea e o chestie neinteleasa, despre care nu stim nimic, nu stim cand apare, cum apare, de ce apare si cum arata. Dar in schimb toata lumea o vrea. Faza e ca fericirea e autoindusa in 80% din cazuri (in restul de 20% din pacate-ar fi fost si culmea sa spun din fericire!- lipseste). Faza e ca daca esti destul de pasionat de o anumita chestie din lumea asta, mai mult de 5 minute nu-ti poate lua ca sa dovedesti faptul ca intreg universul se invarte in jurul acelei chestii. In cazul meu sa spunem ca sunt pasionat de film, de actorie; sau de matematica. Sau dracu stie. Ideea fericirii oricum se rezuma la premiza de la care plecasem : in functie de cat de bine stii sa-ti induci anumite stari poti sa simti si fericirea, orice ar insemna asta. Filmul, actoria e cel mai simplu exemplu : ipocrizie dusa la nivel de arta care intr-un final pompeaza si fericire. Matematica are si ea principiul ei de functionare. O chestie inventata de noi, care ne ingreuneaza zilele ca sa ne faca viata mai usoara. Niste reguli in jurul carora ne invartim ca sa vedem ce limita are creierul nostru; atunci cand vedem cat de departe putem ajunge cu ajutorul unor numere creierul nostru se bucura.
Dar ce vreau ? zbor de la o idee la alta ca albina prin flori, sau ca john mayer din paturi in paturi. sau ca harry potter pe matura. Cred ca zbor prost, ca o vrabie lovita de prastie. Ma simt stupid; ca un caine care se misca in jurul cozii. Cred ca asa zbor. Ca un vultur care da tarcoale unui viitor cadavru.
Mereu cand fac ceva vreau sa fac mai mult decat ceea ce pare; mai mult decat e necesar. Sa-mi depasesc asteptarile, sa-mi bat recordul inainte sa-l am. Deaia am aproape mereu un fel de stare de spleen, de insatisfactie si de nepasare. Incepe sa nu-mi mai pese de nimic mai deloc pentru ca imi pasa prea mult de prea multe. Sunt labil psihic. Cateodata unele drame ma fac sa rad cu gura pana la urechi; alteori, cand altii au crize de ras datorita unei glume, eu plang, tot din vina ei. Simt o lupta interminabila in sufletul meu, in creierul meu, o lupta intre mine cel rational si eu, cel nebun de legat. Cateodata simt ca bat campii cu o rationalitate care ma ingrozeste si pe mine. Simt un razboi; in inima mea, in mintea mea; intre mine cel violent, agresiv, aparator de onoare si intre mine cel pacifist, care inca mai crede in iubire, in prietenie, in valori divine - acel eu care atunci cand ridica privirea spre cer are impresia ca vede mai mult decat stele si nori. Acel eu caruia multa lume ii reproseaza ca e pampalau.
Sunt atatia oameni in lumea astea. Oameni pe care poti sa-i iubesti, cu care poti sa fii prieten, oameni care te pot invata lucruri noi, care prin Dumnezeu stie ce siruri de coincidente iti pot schimba radical viata, oameni exact ca tine, oameni carora le poti multumi peste ani si ani, atunci cand o sa-ti vezi copiii fericiti, pentru ca ti-au ridicat moralul atunci cand te apasa o depresie si voiai sa pui punct. Oameni pe care poate ca acum nu-i vezi dar care cu timpul o sa se arate. Oameni pe care probabil i-ai alungat, oameni carora nu le dai nici o sansa se te surprinda, oameni care se afla chiar foarte aproape de tine; care iti bat la usa dar carora iti e prea teama sau prea rusine sa le raspunzi.Oameni pe care nu dai 2 bani, de a caror existenta iti e prea lene sa-ti pese . Oameni de care nu te-a mai interesat din motive prea putin intemeiate si prea putin obiective. Acest om probabil esti tu, eu sau poate chiar unul dintre ei. Dar asta nu o sa aflam niciodata, caci nimeni nu are destul timp sa se gandeasca la chestiile astea
Sunt atatea locuri in lumea asta. Locuri unde doi oameni probabil ca au trait cea mai frumoasa poveste de iubire a lor. Locuri care nu ar incapea intr-o simpla fotografie. Locuri pustii, lipsite de rational, in care animale mai salbatice decat noi fac legea. Locuri in care pictori, scriitori si muzicieni si-au gasit inspiratia. Locuri in care tu, eu sau chiar ei ne putem regasi, in care putem renaste, in care putem simti faptul ca suntem vii; locuri in care dumnezeu se arata pentru o clipa; locuri in care poti simti acel moment de certitudine, acel dialog fulgerator intre tine si divinitate : - Tu esti ?
- Eu sunt !
Întrebare
De Radu Gyr
Adanca-i noaptea, orele profunde...
Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.
Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.
Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum mă prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface...
Mă-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant.
Sunt atatea momente in viata asta. Momente in care plangi si nu stii daca esti prea fericit pentru ca s-a intamplat sau prea trist pentru ca s-a terminat. Momente care dureaza doar cateva clipe si la care te gandesti o viata intreaga. Momente fara de care nu ai fi dat 2 bani pe viata asta. Momente pe care le astepti de cand erai copil; la care uneori iti era si rusine sa visezi.
Si noi suntem atat de prosti. Ne izolam singuri in jurul unor pereti gri, inconjurati de aceleasi fete palide; traim aceleasi momente plictisitoare iar si iar.
Avem puterea sa evadam, sa rupem lanturile depresiei, sa fugim de starile de spleen. Dar ne lipseste indrazneala.
Esti puternic si poti ! Iar eu stiu asta; si mai important decat faptul ca eu stiu chestia asta este faptul ca tu o stii ! Poti sa fii omul care indulceste ziua altui om care la randul lui face acelasi lucru. Gandeste-te cum in modul asta toti am putea sa facem diabet ! Bucura-te de viata si nu uita niciodata sa-i inveti si pe altii sa o faca. La un moment dat o sa ai si tu nevoie de cineva care sa te invete cum sa o faci. Chestia asta valoreaza mai mult decat foile milionarilor, decat educatia eruditilor, decat faima starurilor si decat puterea ministrilor.
Do all you can to be a better man !
How ?
Like Frankie said...
= Sfarstiul partii IV =
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu