marți, 29 aprilie 2014

Poezie oarba

Umbra ta usoara e pierduta atunci cand soarele rasare
Dar eu nu vreau a ta umbra, vreau zambetul si chipul si sufletul tau,
Libertatea ta de pasare nemuritoate, de om nebun dar nu si rau,
Adierea ta de printre crengile si florile de cires, a ta suflare,
Gandul tau care si atunci cand da gres nu ma doare.
Vreau sa-mi petrec o luna, nu, o viata, cu tine la mare,
Chiar daca ploua, chiar daca e furtuna.
Iti urmaresc pasii tai marunti si dulci si repezi
Prin asfalt incins, pe pasarele inalte, prin zapezi.
Gandul meu ce zboara atunci cand te privesc in tihna,
Vocea mea care se rupe atunci cand te deochi in taina,
Tremurul buzei mele, atunci cand glasul tau sopteste,
Faptul ca atunci cand zambesti m-apuci de inima c-un cleste,
Toate-s dovezi alte faptului ca te urmaresc
Si-ncerc, dar mi-e rusine si mi-e teama sa-ti spun ca te iubesc.
Si-mi cer scuze pentru ca ma holbez la ochii tai incinsi,
Ca insist sa nu te vad ca nu ma vezi,
Dar sunt orb ca poezia asta care cu ochii stinsi...
Viseaza ca tu sa ma visezi.

Niciun comentariu: