duminică, 21 octombrie 2012

Poezii

Pentru cei ce cred ca viata inseamna mai mult decat mancare, somn si munca



Poezii care imi plac mult :


In zadar in colbul scolii de Mihai Eminescu

În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,

Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strîmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s'aibă preţ —
Ci trăieşte, chinueşte
Şi de toate pătimeşte
Ş'ai s'auzi cum iarba creşte.


                                                                                              
 Sunt un om viu de Nichita Stanescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.




Indemn la lupta de Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.


Catrene pesimiste de Jan Lulu Stern

Rideti flori, invapaiate de al soarelui sarut
Rideti fara nici o grija, vara este la-nceput
Va asteapta-o viata lunga, cu lumina si parfum,
Fericite, inca nu stiti ca si iarna e pe drum.

Soarele rasare, il vad stralucind,
Sub sarutul lui florile se-aprind,
Patimas'si te -dreapta fata catre soare
Dar mor, sufocate, în imbratisare.

A fost adus pe lume fara-a fi intrebat
Instinctele ti-au fost strunite cu putere
Ce falsa libertate, atita ti s-a dat
Ai fost cu totul liber să suferi în tacere. 




Incercarile mele :


PREA


prea multe noduri
nedezlegate
prea multe poduri
rupte
prea multe coate
in coaste luate
prea multe doruri
prea putine amoruri
prea putine ecouri
putine minuni, multe dezastre
prea multi nori, prea putine stele
iar dispar zarile albastre
iar se intuneca mintile
se schimba decorul
si ne cautam rolul



CAND


cand tacerea e prea surda
cand trecutu-i doar o umbra
cand viata e prea cruda
cand viitoru-i doar o curba

cand trecutul e departe
viitorul e aproape
prezentul te zdrobeste
si de tine nu am parte
cand nimeni nu-ti vorbeste
si sufletul ti-e pe ape

cand parfumul florilor pute
si dulceata e mult prea iute
cand soarele e intunecat
si dracul binecuvantat

cand vin si plec
dar raman pe loc

cand te vreau
si nu ma vrei
cand ne vrem
si nu putem

atunci tac si cuget
si cugetul mi-l scriu
atunci tacerea mi-e un racnet
si sufletul un sicriu

dar cand sunt
si mai ales cand suntem
atunci cant
atunci glumesc
atunci te alint

si te iubesc



 


SI
 

Un gand tainic am in minte
Si ceva greu mi`atarna-n pumn
O fi cel din ultim drum ?
Si vantul in crengi bate
   si totul e doar scrum
Si parca nici Dumnezeu nu mai poate

Si-mi doresc sa vreau sa pot
    prin ape tulburi sa inot

Si as fi vrut sa pot sa vreau
        dar ranile ma usturau
         durerile nu ma lasau

Dar pot sa vreau sa imi doresc
Ce pot sa fac mai mult decat sa te iubesc ?

Si de ce-ti lasi privirea-n jos ?
Ce daca nu e totul chiar frumos ?

Si vantul bate cu durere
si la ureche-mi cant`un greiere

Si parfumul ti-e departe
trupul parca-mi arde
si vantul tot mai bate

Miscarea toata ti-e un suier
blanda ca un miel
Si calcaiul mi-e de fier
si visele prea pier
In zadar si fara tel

Si vantul parca e din aburi
Si parca prea multe fapte
au ramas doar ganduri




Steaua Nordului

Furtuna  mi-e in gandiri
Si furtuna e pe mare
Doar tu te vezi in zare
Primul dintre astri
Regina neincoronata a noptii
Hotaratoare a sortii
Stralucire in noapte
Precum farul peste ape
Calauzitoare a nordului
Tu-mi indrumi ochii gandului
Spre polul de la miazanoapte


dumnezEUL

Mii de ganduri misiuna prin minte
Toate parfumate-n gri de verde
Dar cine oare ma mai crede
Cand spun de visuri ruginite

Ideal prea stins de praf
Dorinta, urlet  prea tacut
Imi dati acest ton grav
Ce-mi aminteste de trecut

Chiar daca nu suna bine
Parca-mi place ca sunt eu
Desi puteam sa fiu oricine
Sa fiu ca mine e cel mai greu

Si titlul de divinitate
Mi-l asum cu greu
Dar la mine in minte
Eu sunt propriul Dumnezeu


Cerere in casatorie

Mana ta blanda
Lasa-mi-o in palma
Iar inelul de arama
Sa te faca sfanta

Un pahar sa inchinam
Caci bine o sa fie
O sa ne bucuram
De fericiri o mie

Si-un sarut
Sa ne lege pe vecie
Iar un tipat tacut
Sa ne faca viata vie

Sa cantam si sa petrecem
Sa bem vin sec
Amintiri sa reculegem
Si gandul sa-l inec

Sa mergem impreuna
C-un singur scop
Sa ne mutam pe luna
Unde oful sa-l ingrop

Sa fim amandoi
Tristi si veseli
Sa dansam in ploi
Ferite de priviri

Iar in ultima luna
Usor, usor sa adormim
Sa renastem impreuna
Si sa uitam de chin



Raspunsul

Insasi intrebarea
De ce nu avem raspunsul...
Este una grea
La care gandul
Ar vrea
sa isi raspunda
Dar omul
-chinuit
de cel divin-
sufera
misterul
ce ne face
sa traim;
raspunsul
pentru a-l afla


Un comentariu:

Cosmin spunea...

Ma bucur ca inca sunt bloguri cu o calitate foarte buna !